Certificare Kosher

Dacă doriţi să primiti certificare kosher pentru produsele firmei dumneavoastră vă rugăm să ne contactaţi prin email la adresele office@bio-romania.org, sau bioromania@yahoo.com

Iată câteva motive pentru care aţi putea să solicitaţi certificarea kosher:

La nivel mondial se constată o reorientare către alimentaţia sănătoasă, către produsele tip kosher, nu numai de către comunităţile religioase cât şi de către alte persoane nemotivate religios. Explicaţia constă în faptul că în cazul produselor kosher nu sunt acceptate organismele modificate genetic şi hibrizi proveniţi de la specii diferite şi, mai mult de atât, sunt supuse unor inspecţii riguroase, de încredere.

Controalele alimentelor kosher sunt riguroase şi cuprind întregul flux; astfel se acordă importanţă inclusiv distrugerii deşeurilor animale sau vegetale pentru a nu fi utilizate în alte industrii, considerând că ar conduce la obţinerea de produse nocive.

Conform statisticilor existente, 44% din producţia kosher (mâncare, băutură, condimente etc) este cumpărată de evrei, 19% de musulmani, iar diferenţa de 37% de către cei fără apartenenţă religioasă care acordă o importanţă deosebită stilului de alimentaţie.

Ce spune presa:
Un articol de pe www.gandul.info

Românii ar putea găsi, mai des, în magazine alimente kosher. Pe plan mondial, piaţa produselor kosher – preparate potrivit regulilor mozaice – este evaluată la 16 miliarde de dolari pe an, statisticile arătând că peste 40 de milioane de persoane preferă aceste alimente, majoritatea consumatorilor fiind din SUA, Israel şi Australia.

Circa 44% din producţia kosher – mâncare, băutură, condimente şi altele – este cumpărată de evrei, 19% de musulmani, iar diferenţa de 37% de către cei fără apartenenţă religioasă, dar care acordă o importanţă deosebită stilului de alimentaţie, arată statisticile. Una dintre marile firme de certificare în domeniu, OK Kosher Certification, intenţionează să intre pe piaţa românească, reprezentanţii ei având în această perioadă întâlniri cu mai multe companii din domeniul industriei alimentare, precum şi cu mici fermieri.

Rabinul Eli Lando: “Companiile din România sunt foarte interesate de certificarea kosher”

“Scopul vizitei mele în România este de a prezenta beneficiile culturii kosher. Companiile cu care am avut întâlniri până acum în România au fost foarte interesate. Aceste produse au un mare potenţial pentru export”, a declarat pentru gândul Eli Lando, director relaţii internaţionale OK Kosher. Rabinul spune că, după întâlnirile pe care le-a avut cu firme de pe piaţa românească, “reacţia a fost una foarte bună”. El a sintetizat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele care vor să fie certificate kosher. “Pe scurt, regulamentele în domeniu prevăd că pentru a fi kosher trebuie avute în vedere trei caracteristici: siguranţă, curăţenie şi transparenţă”, ne-a mai declarat Eli Lando.

“În supermarketurile din România nu există astfel de produse. Chiar ieri am vizitat două dintre cele mai mari lanţuri de magazine şi nu am găsit astfel de produse”, a declarat  Marian Cioceanu, preşedintele asociaţiei Bio România. Asociaţia a organizat recent, în parteneriat cu Centrul Naţional de Testare a Calităţii şi Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti, o conferinţă în vederea certificării produselor kosher, la care au fost invitaţi reprezentanţii firmei reprezentate de Lando.

Între participanţi s-au numărat grupul de panificaţie Dobrogea, Dorna Lactate – care face parte din grupul Lactalis, certificat de OK Kosher -, Hofigal, Fabrica de conserve Râureni, Senator Wine, precum şi o fabrică de ulei de floarea-soarelui presat la rece şi producători de miere.

Cât costă o certificare kosher

Costurile pentru obţinerea certificării kosher sunt importante, cele mai mici fiind pentru industria vegetală, iar cele mai mari pentru producerea de vinuri şi în domeniul procesării cărnii. “De exemplu, pentru a obţine carne kosher, animalele trebuie sacrificate de evrei, iar prelucrarea este inspectată de un rabin. Un evreu va fi zilnic în firmă. Dacă nu are măcar un client pentru produsele kosher, nu merită făcută investiţia pentru certificarea în domeniul prelucrării cărnii şi al obţinerii vinurilor kosher”, a explicat Marian Cioceanu.

El a arătat că acesta este şi motivul pentru care produsele “curate” se vând la preţuri mult mai mari comparativ cu cele non-kosher. Astfel că, în SUA, o sticlă de vin ajunge să se vândă cu peste 60 de dolari.

Firme interesate să intre pe piaţă

Firmele contactate de gândul spun că sunt interesate să intre pe această piaţă de nişă. “Intenţionăm să intrăm pe piaţa produselor kosher, dar aceasta este o piaţă mai complexă. Este necesară o certificare specifică. Piaţa prezintă un potenţial de export. Deocamdată nici actualele exporturi pe care le avem, de produse naturale, nu sunt pe cât ne dorim. Este loc şi de mai bine”, a declarat pentru gândul Daniela Raiciu, director de marketing la Hofigal.

“Ne interesează orice piaţă de vânzare, fie de larg consum, fie de nişă, cum este cea kosher. Vom avea în curând o întâlnire cu reprezentanţi ai unei mari firme de certificare în domeniu. Vom vedea dacă se va concretiza ceva sau nu”, a declarat pentru gândul reprezentantul unei firme din domeniul panificaţiei.

Produse mai scumpe

Piaţa Kosher a Statelor Unite este evaluată la 12,5 miliarde dolar şi se aşteaptă ca în 2013 să depăşească 13 miliarde dolari, potrivit Agriculture and Agri-Food Canada.

Consumatorul obişnuit al produselor kosher cheltuie cu 47% mai mult decât consumatorul non-kosher. În industria alimentară, produsele kosher reprezintă sectorul cu creşterea cea mai rapidă, cu o rată a creşterii de 12,5% anual. Puse unul lângă altul pe un raft, produsele kosher se vând cu 20% mai bine decât produsele concurente non-kosher, potrivit publicaţiei internaţionale a consumatorului kosher Kosher Spirit.

La nivel mondial se constată o reorientare către alimentaţia sănătoasă, către produsele tip kosher, nu numai de către comunităţile religioase, cât şi de către alte persoane nemotivate religios. Explicaţia constă în faptul că în cazul produselor kosher nu sunt acceptate organismele modificate genetic şi hibrizi proveniţi de la specii diferite şi, mai mult de atât, sunt supuse unor inspecţii riguroase, de încredere.

Controalele alimentelor kosher sunt riguroase şi cuprind întregul flux de producţie. Astfel se acordă importanţă inclusiv distrugerii deşeurilor animale sau vegetale pentru a nu fi utilizate în alte industrii, considerând că ar conduce la obţinerea de produse nocive.

75.000 de produse kosher

În prezent, în SUA, se comercializează peste 75.000 produse kosher de către 9.850 furnizori certificaţi. Cei mai mari producători de alimente oferă produse certificate kosher – mare parte din ele fiind certificate de OK Kosher. În timp ce rata anuală de creştere a vânzărilor de produse agro-alimentare este, în general, cuprinsă între 1-2% , cea a produselor kosher este de peste 10%.

În condiţiile în care firma îndeplineşte condiţii de certificare şi aceasta este făcută de firma OK Kosher Certification, firmele primesc şi dreptul de a aplica logo-ul firmei OK pe etichetele de export, ceea ce garantează deschiderea către firme de mare prestigiu din SUA: COSTCO, ShopRite, Trader Joe’s, WholeFoods – firme ce au cifre de afaceri de ordinul zecilor de miliarde de dolari. Pentru a menţine calitatea produselor certificate OK, şeful organizaţiei, Rabinul Don Yoel Levy vizitează anual fiecare client sau trimite un reprezentant personal care discută cu clienţii detalii privind stadiul afacerilor şi posibilitatea de a ajuta la creşterea volumului de vânzări în condiţii de strictă confidenţialitate.

Categorii de alimente kosher

Cele trei categorii de bază ale alimentaţiei kosher cuprind: carne, lactate şi pareve sau parve (acestea nu conţin carne, lactate sau derivate ale acestora, şi nu au fost gătite sau amestecate cu carne sau lactate).

Sunt considerate animale kosher vitele şi oile. Găina, curcanul, unele raţe şi unele gâşte sunt de asemenea kosher. Potrivit legii iudaice, animalele kosher şi păsările de curte trebuie tăiate de un specialist numit shochet. Laptele şi produsele din lapte de la un animal kosher sunt considerate lactate kosher. Pareve se referă la alimente ce nu conţin nici carne şi nici ingrediente lactate şi nici derivate ale acestora. Fructele şi cerealele sunt kosher şi pareve. Ouăle de la păsările de curte kosher sunt de asemenea kosher. La fel şi icrele de la peştii kosher.

Comenteaza