Interdependenta dintre productia agricola si biodiversitate

In ultimii ani, a inceput sa creasca constientizarea si recunoasterea, in diferite sectoare ale societatii,  a faptului ca utilizarea durabila si conservarea biodiversitatii este cheia bunastarii oamenilor. Biodiversitatea joaca un rol important in furnizarea de servicii ecosistemice, inclusiv cele care sunt esentiale pentru productia agricola durabila. Plantele si animalele salbatice, pietrele de temelie ale biodiversitatii, stau la originea tuturor culturilor si efectivelor de animale domestice si a varietatii din interiorul lor. In plus, componentele biodiversitatii în peisajele agricole, mentin serviciile ecosistemice cum ar fi polenizarea, controlul biologic al daunatorilor, protectia solului si a apei, ciclul nutrientilor si  reglarea climei.

Modificarea gestionarii peisajului si a practicilor agricole alternative pot contribui la pastrarea biodiversitatii in diverse moduri. Cu toate acestea, biodiversitatea în sine nu se traduce automat în serviciile ecosistemice, cum ar fi polenizarea consolidata sau controlul daunatorilor naturali. Pentru optimizarea acestor beneficii, trebuie sa intelegem care elemente ale biodiversitatii conduc aceste servicii ecosistemice. Pe baza acestor informatii, beneficiile pentru productivitatea agricola pot fi generate printr-un design si o gestionare rationala a agro-ecosistemelor si a structurilor de peisaj. Astfel de strategii de management pot varia de la alegerea non-culturilor de vegetatie, cum ar fi marginile câmpurilor, padurile, gardurile si a altor elemente ale non-culturilor, la lucrarile de conservare, rotatie si diversificare a culturilor.

Agricultura este, fara indoiala, una din principalele forte de conducere care influenteaza biodiversitatea in Europa, deoarece aproximativ jumatate din teritoriul UE este utilizat pentru agricultura. Recunoasterea legaturii puternice între biodiversitate si agricultura se reflecta în cadrele politice de la nivelul UE si la nivel national. Pana in prezent, politicile de mediu din UE s-au concentrat, in principal, pe efectele negative al agriculturii asupra biodiversitatii si pe modalitatile de limitare ale acestora. Recent, fermierii europeni si factorii de decizie politica au recunoscut faptul ca productia agricola si biodiversitatea nu trebuie sa fie neaparat în conflict, ci sunt interdependente si se pot întari reciproc. Ca raspuns la aceste perspective în schimbare, factorii de decizie politica au început sa integreze sanatatea ecosistemului în anumite politici sectoriale, cu accent pe valorificarea sinergiilor dintre conservarea biodiversitatii si productia agricola durabila.