91F0 Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris)
Habitat

Habitatul 91F0 este reprezentat din paduri de foioase din luncile raurilor, care pot fi uneori inundate in urma cresterii nivelului apelor sau prezinta exces hidric din cauza fluctuatiei nivelului apei. In functie de fluctuatiile regimului hidrologic speciile arborescente care domina sunt din genul Fraxinus (frasin), Ulmus (ulm) sau Quercus (stejar). Subarboretul este, in general, bine dezvoltat.

Padurile mixte de stejar, ulm si frasin sunt intalnite in lungul marilor rauri care coboara din Carpati, in zona padurilor de stejar, ambele subzone; ele au o distributie relativ liniara, cu latime variabila, cu prezenta in general discontinua  si  fac parte din categoria formatiilor de padure cu distributie azonala.

In etajul superior sunt prezenți: stejarul, frasinii, ulmii, mai rar tei, carpen (pe locurile mai inalte) sau plopi, salcii(in locurile mai joase); in etajul inferior apar: jugastrul, mar si par paduret, mai rar artar tatarasc. Stratul arbustilor este de regula bine dezvoltat, compus din corn, sanger, soc, paducel, porumbar, lemn cainesc etc. Apar frecvent liane: vita salbatica (Vitis sylvestris), curpen de padure (Clematis vitalba) ș.a.